L’E’ INUTIL TABUSSE’, LASSU’ J’E’ GNUN è una poesia in piemontese di autore anonimo, che mi ha inviato tempo fa l'amica Marzia Verona e che posto con molto piacere
Veuide le stra, e tute le mulatere,
a van druché, tuti ij muret ed pere,
e le cà l’han le porte sarà,
ti, tabussa nen, lassù j’è gnun.
Pi gnun, con el gerbin sle spale,
a cheuje le feuje per ij giass,
perché da temp veuide a son tute le stale,
e ti tabussa nen, a j’è pi gnun.
Mort tuti, el cioché le ciuto,
sole le tumbe ‘d tuti ij Cé
j’anime a giro ‘ncora , ma respundo nen,
ti, tabussa nen, j’è gnun.
Ij cop ed lòse grise a dròco,
perché pi gnun a-j lògia,
e mufie a son le stansie veuide,
e ti, tabussa nen, lassù j’è gnun.
A passo lesto tuti j’arcord,
ma se ti it passe da sì,
arcòrda ‘l ier quand j’iero fòrt,
ma ades, tabussa nen, son tuti mòrt!

























